Succesiunile în Noul Cod Civil

Noul Cod civil (Legea 287/2009) a intrat în vigoare, potrivit Legii 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, de la 1 octombrie, iar efectele aplicării acestuia vor fi deosebit de complexe, existând atât modificări şi completări aduse legislaţiei deja existente, cât şi instituţii fundamental noi. Vă prezentam prevederile Noului Cod civil în materia transmisiunii moştenirii şi a nedemnităţii succesorale.

Transmisiunea moştenirii este reglementată în Noul Codul civil la art. 1100-1134. Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea, într-un anumit termen, denumit de legiuitor termen de opţiune succesorală.

Termenul de opţiune succesorală este de un an de la deschiderea moştenirii. În anumite situatii expres reglementate de Cod, termenul de un an curge:

- de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii;

- de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoresti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, cu excepţia cazului în care succesibilul a cunoscut faptul mortii sau hotărârea de declarare a mortii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la aceasta din urma dată;

-  de la data la care legătarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit dupa deschiderea moştenirii;

- de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

Moştenitorii celui care a decedat fără să-şi fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor.

Acceptarea moştenirii

Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine. Creditorii succesibilului pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanţei lor.

Acceptarea poate fi:

-  expresă, prin înscris autentic sau sub semnatură privată;

- tacită, când succesibilul face un act sau un fapt pe care nu ar putea sa-l facă decât în calitate de moştenitor (acte de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire).

Renunţarea la moştenire

Renunţarea la moştenire nu se presupune, ci trebuie făcută în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu excepţia cazului în care, îndeplinind condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, succesibilul nu acceptă moştenirea în termenul de un an, respectiv în termenul mai scurt stabilit de instanţa, deşi cunoştea deschiderea moştenirii ca urmare a citării sale de către notarul public.

Renunţătorul poate revoca renunţarea în tot cursul termenului de opţiune, cu condiţia ca moştenirea să nu fi fost deja acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea ce i-ar reveni.

Certificatul de moştenitor

Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

Nedemnitatea succesorală

Instituţie regăsită şi în Codul civil vechi, reglementată în Noul Codul civil la art. 958-961, existând multe elemente de noutate, nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă care constă în înlăturarea nedemnului atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară.

Nedemnitatea de drept

Este de drept nedemnă de a moşteni:

- persoană condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;

- persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data savarşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrans vocaţia la moştenire a făptuitorului.

Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecatoreşti din care rezultă nedemnitatea.

-  nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară;

-  posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă;

-  actele de conservare, precum si actele de administrare, în masura în care profita moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile;

-  se menţin actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn si terţii dobânditori de bunăcredinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile;

- venirea la succesiune a reprezentanţilor este posibilă dacă persoana reprezentată este nedemnă, chiar dacă nedemnul se află în viaţa la data deschiderii moştenirii şi chiar dacă renunţa la moştenire;

- reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit.

Certificatul de mostenitor in noul cod civil

In noul cod se prevede la art. 1132, în Titlul IV, Cap. I privind Transmiterea moştenirii, că Certificatul de moştenitor se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege. în articolele următoare, 1133-1134, se face referire la efectele certificatului de moştenitor şi anume, ca instrument probator a calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor ce se cuvin fiecărui moştenitor, cei vătămaţi în drepturile lor putând cere instanţei judecătoreşti constatarea sau, după caz, declararea nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.

In afara scopului de a face dovada calităţii de moştenitor şi a bunurilor transmise pe această cale, certificatul de moştenitor este însă şi un instrument oficial prin care notarul public procedează la predarea moştenirii legale sau, după caz, a legatelor. Sub acest aspect, noul cod, referindu-se la sezină, prin art. 1125-1126, prevede că, pe lângă stăpânirea de fapt asupra patrimoniului succesoral, le conferă moştenitorilor dreptul de a administra acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului, calitate pe care o au soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi, iar în lipsa lor, colateralii privilegiaţi. Această calitate li se acordă moştenitorilor sezinari, prin certificatul de moştenitor sau hotărâre judecătorească, care până la atestarea finală sunt singurii moştenitori care dobândesc de drept stăpânirea de fapt a moştenirii (art. 1126 alin. 2).

In interpretarea logică a susmenţionatelor prevederi, înţelegem că, dacă pe calea procedurii necotencioase notariale, nu se obţine un certificat de moştenitor de către moştenitorii sezinari, ei urmează să recurgă la procedura judecătorească pentru recunoaşterea calităţii lor.

certificatul de mostenitor noul cod civilArticolele următoare, 1127-1128, stabilesc condiţiile în care moştenitorii nesezinari, legatarul universal sau cu titlu universal, intră în stăpânirea de fapt a moştenirii ce li se cuvine.

Astfel, moştenitorii nesezinari intră în stăpânirea de fapt a moştenirii prin certificat de moştenitor.

Legatarul universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii de la moştenitorii rezervatari sau, dacă aceştia nu există sau refuză, prin eliberarea certificatului de moştenitor. Concluzia ar fi că şi în caz de refuz, ceea ce presupune că raporturile succesorale sunt litigioase, s-ar recurge la procedura notarială care are însă un caracter nelitigios. Corect ar urma ca, în acest ultim caz de refuz, să se recurgă la hotărâre judecătorească, procedura succesorală notarială urmând a se suspenda. Aceeaşi concluzie s-ar impune şi în cazul în care legatarul cu titlu universal cere intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii, dacă, după caz, moştenitorii legali rezervatari ori nerezervatari, ar refuza o asemenea cerere, întrucât nu se mai poate elibera un certificat de moştenitor.

Art. 1129 apare şi mai greu de aplicat, întrucât se referă la legatarul particular care nu ar putea intra în posesia obiectului legatului decât din ziua în care acesta i s-a predat de bunăvoie sau, în lipsă, din ziua depunerii la instanţă a cererii de predare. Prin urmare, legatarul cu titlu particular nu se poate adresa notarului public pentru a obţine un certificat de moştenitor, ceea ce este contrar prevederilor noului cod cu privire la certificatul de moştenitor, care se eliberează în cazul predării de bunăvoie a legatului, tocmai pentru a face dovada oficială şi legală a dreptului său.

Se are, desigur, în vedere că legatarul cu titlu particular nu este, în condiţiile legii, moştenitor, pentru că nu i se transmite patrimoniul sau o parte din patrimoniul unei persoane decedate, prin moştenire legală sau testamentară (art. 953-956 din noul cod).

De altfel şi Codul civil în vigoare (n. LegeAZ: pana la 1 octombrie) are o prevedere asemănătoare pentru legatarul cu titlu particular, în art. 899 alin. 2, potrivit căruia legatarul singular intră în posesia lucrului legat din ziua în care a făcut cerere în judecată sau din ziua în care predarea legatului i s-a încuviinţat de bună voie. Cu toate acestea, doctrina mai recentă a stabilit că şi legatarului cu titlu particular îi aparţine, în baza art.928, dreptul de opţiune în termenul legal de prescripţie, inclusiv creditorii personali ai succesibililor, pe calea acţiunii oblice (art. 974) sau chiar a acţiunii pauliene pentru retractarea renunţării succesibilului la moştenire (art. 975). De altfel şi art. 82 alin. 2 şi 83 alin. 2 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, prevăd că certificatul de moştenitor sau legatar se eliberează şi legatarului particular asupra bunurilor determinate prin testament. Desigur, eliberarea certificatului de legatar cu titlu particular se pune numai în cazul în care predarea legatului se face de bunăvoie şi necesitatea lui este determinată de însuşirea lui de instrument doveditor şi oficial al drepturilor care i-au fost acordate în această calitate de testator.

Chiar dacă legatarul cu titlu particular nu este ţinut de pasivul succesoral, el nu este în măsură să ceară predarea legatului până la achitarea integrală a datoriilor succesorale, pe baza principiului "nemo liberalis nisi liberatus", pe lângă obligaţiile legate de executarea sarcinilor ce i-au fost instituite de autor, ceea ce justifică şi dreptul său de opţiune.

In noul cod, termenul de opţiune s-a prelungit de la 6 luni la un an (art. 1103), dar la art. 1100 se menţionează textual că numai cel chemat la moştenire, în temeiul legii sau al voinţei defunctului, poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea, iar dacă legatul universal şi cel cu titlu universal conferă, după caz, vocaţie la întreaga sau la o fracţiune dintr-o moştenire, conform art. 1056, în articolul următor (1057) se menţionează că orice legat, care nu este universal sau cu titlu universal,
este cu titlu particular, ceea ce duce la concluzia că nu este chemat la moştenire şi nu ar fi în măsură să o accepte sau să renunţe la ea, aşa cum se pronunţă în prezent doctrina şi jurisprudenţa, chiar şi în aplicarea art. 700 din Codul civil în vigoare, referitor la prescripţia dreptului de a accepta succesiunea. Aceasta, în sens larg, poate fi şi cu titlu particular, spre deosebire de moştenire, prin care se transmite mortis causa, un patrimoniu, fie universal, fie cu titlu universal.

Dacă legatarul cu titlu particular nu ar fi în măsură să-şi exercite opţiunea succesorală, în prezent în termen de 6 luni, iar în viitorul Cod civil în termen de un an, ar însemna că i s-ar aplica termenul de prescripţie de drept comun, în cazul legatului unui bun individual determinat, revendicarea lui fiind imprescriptibilă, iar al unei creanţe de 3 ani, de la data deschiderii succesiunii dată când acest drept i s-a transmis, ceea ce ar fi inacceptabil. Nu trebuie confundată acceptarea legatului particular cu executarea lui, care desigur s-ar putea prescrie în baza dreptului comun. De altfel, impozitul pe venitul realizat din transmisiunea dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moştenire este datorat şi stabilit şi în cazul legatului cu titlu particular (art. 77 alin. 1,3,4,6 din Codul fiscal L.57/2003 cu modificările ulterioare).

In Codul civil încă în vigoare, punerea în posesie a legatarului singular, potrivit art. 899 alin.2, se face din ziua când s-a făcut cerere în judecată sau din ziua în care predarea legatului i s-a încuviinţat de bună voie. Cererea în judecată avea în vedere jurisdicţia graţioasă aplicabilă la predarea bunurilor succesorale după ridicarea peceţilor la cererea oricărei persoane interesate, în baza art. 620-642 din Codul de procedură civilă, texte care au fost abrogate la punerea în vigoare a Decretului nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, prin care s-a instituit certificatul de moştenitor. O procedură necontencioasă judecătorească nu mai există în prezent, ea fiind înlocuită de certificatul de moştenitor nu numai la predarea legatului singular (cu titlu particular), dar după caz şi a legatelor universale sau cu titlu universal (art. 890-891, 895, 897). Referirea în art. 1129 din noul cod la intrarea în posesie a legatarului cu titlu particular din ziua predării de bună voie a legatului sau a cererii depusă la instanţă ar urma să fie înţeleasă ca fiind recurgerea la procedura graţioasă notarială.
Certificatul de legatar, este necesar chiar şi la predarea de bună voie a oricărui legat, universal, cu titlu universal sau cu titlu particular, iar certificatul de moştenitor legal este de asemenea necesar pentru toate categoriile de moştenitori sezinari sau nesezinari, atât ca instrument doveditor al acestor calităţi, cât şi ca instrument de predare a posesiei bunurilor dobândite de la autorul succesiunii faţă de oricare persoană sau autoritate. Până la anularea în justiţie (contencioasă) a unui certificat de moştenitor sau de legatar, acesta face dovadă şi faţă de terţi interesaţi a acestui titlu în privinţa calităţii moştenitorilor şi legatarilor, potrivit art. 88 din Legea nr. 36/19953,
fără să fie, desigur considerat şi ca titlu de proprietate.

Nu este lipsit de interes de a cita, în concluzie, conţinutul art. 739 din Codul civil Quebec:

Legatarul particular care a acceptat legatul nu este un erede, dar el este totuşi sesizat ca un moştenitor al bunurilor legate prin decesul dejimctului sau prin evenimentul care dă efect legatului său.

El nu este ţinut de obligaţiile defunctului pentru aceste bunuri, mai puţin situaţia în care celelalte bunuri din succesiune nu sunt suficiente pentru plata datoriilor; în acest caz el, nu este ţinut decât până la concurenţa valorii bunurilor care îi revin.

Publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice

 



CAPITOLUL IV
Publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice
Art. 18
Obiectul publicităţii şi modalităţile de realizare

(1) Drepturile, actele şi faptele privitoare la starea şi capacitatea persoanelor, cele în legătură cu bunurile care aparţin acestora, precum şi orice alte raporturi juridice sunt supuse publicităţii în cazurile expres prevăzute de lege.
(2) Publicitatea se realizează prin cartea funciară, Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, denumită în cuprinsul prezentului cod şi arhivă, prin registrul comerţului, precum şi prin alte forme de publicitate prevăzute de lege.
Art. 19
Condiţiile de publicitate
(1) Procedura şi condiţiile de publicitate se stabilesc prin lege.
(2) Îndeplinirea formalităţii de publicitate poate fi cerută de orice persoană, chiar dacă este lipsită de capacitatea de exerciţiu.
(3) Orice renunţare sau restrângere a dreptului de a îndeplini o formalitate de publicitate, precum şi orice clauză penală sau altă sancţiune stipulată pentru a împiedica exercitarea acestui drept sunt considerate nescrise.
(4) Nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut dreptul, actul sau faptul supus publicităţii, dacă formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinită.
Art. 20
Efectele publicităţii
(1) Publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum şi a oricărui alt raport juridic supus publicităţii, stabileşte rangul acestora şi, dacă legea prevede în mod expres, condiţionează constituirea sau efectele lor juridice.
(2) Între părţi sau succesorii lor, universali ori cu titlu universal, după caz, drepturile, actele sau faptele juridice, precum şi orice alte raporturi juridice produc efecte depline, chiar dacă nu au fost îndeplinite formalităţile de publicitate, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(3) Publicitatea nu validează dreptul, actul sau faptul supus ori admis la publicitate. Cu toate acestea, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, ea poate produce efecte achizitive în favoarea terţilor dobânditori de bună-credinţă.
(4) Publicitatea nu întrerupe cursul prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
Art. 21
Prezumţiile
(1) Dacă un drept, act sau fapt a fost înscris într-un registru public, se prezumă că el există, cât timp nu a fost radiat sau modificat în condiţiile legii.
(2) În cazul în care un drept, act sau fapt a fost radiat, se prezumă că el nu există.
Art. 22
Lipsa publicităţii. Sancţiuni
(1) Dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte raporturi juridice supuse publicităţii sunt inopozabile terţilor, afară de cazul în care se dovedeşte că aceştia le-au cunoscut pe altă cale.
(2) Atunci când legea prevede că simpla cunoaştere de fapt nu suplineşte lipsa de publicitate, absenţa acesteia poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de terţul care a cunoscut, pe altă cale, dreptul, actul, faptul sau raportul juridic supus publicităţii.
(3) În toate cazurile însă, simpla cunoaştere a dreptului, actului, faptului sau raportului juridic nu suplineşte lipsa de publicitate faţă de alte persoane decât terţul care, în fapt, le-a cunoscut.
Art. 23
Concursul dintre formele de publicitate
Dacă un drept, act, fapt sau orice raport juridic este supus în acelaşi timp unor formalităţi de publicitate diferite, neefectuarea unei cerinţe de publicitate nu este acoperită de îndeplinirea alteia.
Art. 24
Consultarea registrelor publice
Orice persoană, chiar fără a justifica un interes, poate, în condiţiile legii, să consulte registrele publice privitoare la un drept, act, fapt sau o anumită situaţie juridică şi să obţină extrase sau copii certificate de pe acestea.